Home > Relatii > Prieteni adevarati

Prieteni adevarati

Se spune ca prietenii adevarati sunt cei din copilarie. Cei pe care-i cunoastem de o viata, cei in care putem avea incredere cu orice. Avem o incredere deosebita in ei, de neegalat… Incredere pe care uneori nici in noi nu o regasim. Stim ca la nevoie putem apela la ei si ca ne vor ajuta cat de mult vor putea sa trecem de greu.

In general cand dam de obstacole si nu reusim sa le rezolvam singuri, mai schimbam o vorba cu lumea, mai cerem o parere ici si colo, mai cerem ajutor din partea cercului de prieteni. Dar, bineinteles… Sunt acele momente cand cei din jur nu ne pot rezolva problemele. Astfel ajungem sa incercam sa gasim suport din partea persoanelor care consideram ca ne-ar putea ajuta cu cele mai relevante solutii. Dar cum de multe ori nu suntem atat de buni sau vechi prieteni cu ei, ne trezim ca acestia… Pur si simplu nu vor sa ne ajute pe gratis, ba chiar ne fac datori pentru faptul ca le-am pierdut timpul aiurea si le-am cerut ajutorul! Si cand ne trezim cuprinsi de probleme la care nu vine nimeni cu o solutie, acele momente pot deveni destul de dificile. Astfel, ajungem sa le cerem din nou ajutorul vechilor prieteni. Care chiar daca poate nu au solutia ideala la indemana, noi vom insista si vom incerca sa stoarcem cat de mult putem de la ei. Iar ei, nefiind in pozitia noastra, vazand ca nu pot sa ne ajute si nestiind ce vrem de fapt de la ei, vor ridica din umeri si ne vor ura mult succes. De multe ori cand ajungem in pozitia asta, avem tendinta sa credem ca suntem singuri pe lume… Ca nimeni nu vrea sa ne ajute, ca toti sunt numai pe interes. Prietenii care odinioara ne ajutau, acum ne dau cu flit spunandu-ne ca au treaba si n-au timp sa ne faca noua treaba. Mai departe avem tendinta sa ne pierdem increderea in cei ce ne-au ajutat mai demult dar acum nu o mai fac. Si ne agatam de fiecare mic detaliu, incercand sa obtinem cat de mult putem. Si deja cand ii judecam pe altii ca nu ne ajuta cu problemele noastre… Avem mult de pierdut! De aceea cel mai bine este sa ii lasam sa-si rezolve si ei propriile probleme. Cu siguranta adevaratii prieteni ne vor cauta si se vor oferi sa ne ajute cu alte lucruri, daca atunci cand am apelat la ei nu ne-au putut fi de ajutor.

Dar mai sus vorbeam de cazul in care simtim ca suntem singuri pe lume si nimeni nu ne ajuta. Vestea buna? Putem trece peste aceste neajunsuri. De cele mai multe ori solutiile vor sari de unde nu te astepti! Toti oamenii pe care ii cunosti pe parcursul acestei vieti te vor ajuta la un moment dat (uneori fara ca tu sa iti dai seama, dar aici sta alta poveste). Te vei trezi ca prin anumite circumstante niste oameni in care nu-ti puneai mari sperante cu problema respectiva, sau chiar niste necunoscuti, te vor ajuta mai mult decat ar fi putut oricine altcineva! Toate aceste aspecte tin de momentul din viata si de maturitatea la care ati ajuns.

Adevaratii prieteni stiu sa nu se infunde atat de mult in ceea ce fac incat sa fie total indisponibili sau chiar sa-i traga si pe altii dupa ei. Stiu sa fie responsabili si sa nu le atribuie altora vina pentru disconfortul, proasta lor stare de spirit, sau esecul pe care-l intampina. Stiu sa se faca utili cand e adevarata nevoie de ei si apreciaza ajutorul atunci cand vine, fara sa te condamne ca nu i-ai ajutat de prima oara cand ti-au cerut. Tu… stii sa fii un prieten adevarat?

Categories: Relatii Tags:

Comentarii prin Facebook:

  • anonim

    Foarte interesant articol.
    Este adevarat ca ajutorul il primim cand nu ne asteptam sau de la necunoscuti.
    Dar trebuie sa ne bazam doar pe noi in orice situatie. Oamenii, desi vor sa ne ajute, au si ei problemele lor. Lumea este egoista si isi urmareste propriul interes.
    Trebuie sa ne bazam doar pe fortele proprii, pentru ca prietenii adevarati sunt foarte greu de gasit.

  • alt anonim

    tu vorbesti despre prietenii care nu pot, sau nu vor sa ajute cand le ceri. Eu as pune problema si altfel. am fost in situatia sa ajut, din doua motive: mai intai pentru ca persoana ajutata avea nevoie de sustinere, si poi pentru ca eu ma simteam foarte bine ajutand. De mentionat ca nu mi s-a cerut ajutorul, doar simteam ca trebuie sa fac ceva. Cum sa inteleg reactia persoanei ajutate, care in cele din urma mi-a interzis sa mai ajut atata vreme cat nu mi se cere? Se presupune ca suntem prieteni, cel putin la nivel declarativ. Inteleg ca orgoliul e cel care il face sa respinga gesturi pe care eu le fac fara sa astept ceva concret in schimb. Dar intrebarea e, cine a gresit mai mult? Suntem noi prieteni adevarati?

  • http://608160 cineva

    Adevarat cine a spus ca ,cat ai bani si o duci bine toata lume-ai neam cu tine cand nu ai bani si o duci rau nici neamu nu-i namul tau asa mi-sa intanplat si mie si ma doare enorm ca eu pe multi am ajutat si acum imi intorc spatele .Dar au le multumesc

  • Mrs J

    tare articolul.
    si eu aveam poza asta mai demult la avatar…si chiar ma trimitea cu gandul la o prietenie stransa…….cum e lantul.

  • http://butcherulz.blogspot.com butcher

    sincer?
    nu prea…
    imi place sa ajut oamenii de care am nevoie:( si nici p-aia mereu…
    dar intotdeauna ajut pe cineva care m-a ajutat inainte sa-l ajut io, nu-mi place sa raman dator.
    Un prieten adevarat stii care e?E ala caruia daca-i spui:
    - Hai cois la mine sa pierdem timpu’!
    el raspunde,
    - Ai bere?Sau iau in drum spre tine?

    Cam asa ceva…

  • Pingback: Cum am scapat de teama de oameni?

  • http://www.therealman.ro/verbalizarea-matrixului/ Alex

    Ce cred ii o mare tampenie cu prieten adevarat, sau barbat adevarat, sunt niste peseudonime pin care ii diferentiemi pe cine ne place fata de restul si nimic mai mult.

    Pana la urma oamenii sunt impartiti in barbati si femei din punct de vedere fiziologic,

    din punct devedere psihologic sta in felul urmator: cum se considera persoana,

    si inca o variata o vede grupul social pe persoana respectiva.

    Prietenul adevarat, are niste conotati, una dintre ele sta in felul urmator:
    - numim prieten adevarat persoana care ne face tot timpul pe plac.
    - Nu numim prieten adevarat persoana pe care o ajutam iar cand ii cerem ajutorul vedem numai parte in care suntem victime(ii un joc al mintii, o minte ce ne dicteaza:”ba, tu lai ajutat, si el p..a. De stiam nu`l ajutam”) e gresit, probabil are o scuza, probabil tipul nu are nici o sansa sa ma poata ajuta, sau are oportunitati in a ma ajuta dar e mai pesimist de fel iar in mintea lui sa format ideei limitatoare, si tot imi e prieten in ciuda faptului ca e pesimist dar se controleaza deoarece sa nu faca problemele lui problema mea.
    Adios!

  • RSS
  • Twitter
  • Facebook
  • Podcasturi
  • YouTube
  • Vimeo

http://therealman.ro